Descinderi cu mascați în cartierul Văleni, membru al clanului Capră arestat

Scandalurile dintre chiriașii care locuiesc în zona Văleni II, din municipiul Piatra Neamț, au atins noi accente, după ce un membru al clanului Capră a decis să facă legea în zonă. După ultimul conflict sângeros, din vara anului trecut , mai nou, Vasile Capră (38 de ani), un frate probabil al celui înjunghiat, s-a apucat să ceară bani de la cinci chiriași, sub amenințarea că-i va da afară. Ca să fie și mai convingător, fiindcă locuințele din zonă sunt ale primăriei, acesta a intrat peste ei în ziua de 6 ianuarie, înarmat cu un cuțit. N-a mai apucat să-l folosească, fiindcă a fugit când a văzut patrula poliției.

Descinderi cu mascați în cartierul Văleni, membru al clanului Capră arestat
foto arhiva

Polițiștii s-au întors ieri, 13 ianuarie, însoțiți de mascați și l-au prins pe șantajist, băgându-l în arest. „Din cercetări a reieșit că, în perioada 26 decembrie 2019 – 6 ianuarie a.c., cel în cauză ar fi exercitat acte de constrângere fizică și psihică față de cinci persoane cu vârste cuprinse între 23 și 47 de ani, toate din Piatra Neamț, cu scopul de a-i determina să îi remită sume mari de bani, pentru a le permite să locuiască în continuare, în aceeași zonă. Pe fondul acestor constrângeri, persoanele vătămate ar fi fost determinate să își părăsească imobilul. De asemenea, la data de 6 ianuarie a.c., ar fi pătruns fără drept în locuinţa uneia dintre victime, având asupra sa un obiect tăietor. Bărbatul ar fi părăsit imobilul în momentul în care a observat prezența în zonă a unui echipaj de poliţie. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În activități au fost angrenați luptătorii Serviciului Pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Aseară, Judecătoria Piatra Neamț a emis mandat de arestare preventivă pe 30 de zile pentru șantaj și violare de domiciliu și până astăzi Vasile Capră nu a contestat măsura. Probabil că, dacă situația nu se liniștește, nu este exclus ca poliția să decidă măsuri suplimentare în zonă. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Bărbat căutat de polițiști după ce a retras ilegal bani de la un ATM din Piatra Neamț

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...

Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe DN 15, în județul Neamț

Începând de astăzi, 22 aprilie, au început lucrările de...

În Regiunea de Nord -Est, vremea continuă să fie rece dimineața și seara

Deși în marea majoritate a țării meteorologii anunță o...