Producătorul german anunță inițiativa de retragere de la comercializare prin rețeaua Kaufland a două tipuri de geluri de duș la care au fost constatate un număr mare de bacterii. Producătorul german a decis scoaterea de pe rafturi a gelului de duș Bevola – Mango&Piersică și Bevola – Trandafir Sălbatic, în recipiente de 500 ml. Măsura a fost luată pentru protejarea consumatorilor de infecții, ca urmare a faptului că „în cadrul unui control de rutină a fost detectat un număr mare de bacterii din specia Pluralibacter gergoviae”. Acesta bacterii se găsesc peste tot în mediul înconjurător și, în anumite condiții, în cazul persoanelor cu probleme de sănătate sau leziuni ale pielii pot duce la apariția unei infecții bacteriene”, potrivit producătorului german. Cei care au cumpărat în ultima perioadă vreunul din cele cele două produsuri sunt rugați să nu îl mai folosească, adaugă Weulbier-Kosmetik GmbH. Clienții se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a returna produsul și pentru a fi despăgubiți, indiferent dacă mai au sau nu bonul fiscal.

Atenție! Produs cosmetic periculos pentru sănătate retras dintr-un hipermarket
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


