L4 PLAY-OFF Bradu Borca-Victoria Horia 4-0 (2-0) DECLARAŢII

Bradu Borca a învins Victoria Horia miercuri, 29 mai, cu scorul de 4-0 (2-0), în etapa a treia a play-off-ului Ligii a IV-a. Gazdele apreciază că izbânda s-a conturat mai greu decât o arată scorul.

L4 PLAY-OFF Bradu Borca-Victoria Horia 4-0 (2-0) DECLARAŢII
Răzvan GOREA (al treilea din dreapta, pe rândul de sus)

„Meciul a fost destul de greu, din cauza terenului. Am marcat totuşi repede şi cred că ne-a ajutat. Un atu l-a reprezentat şi faptul că Marius Onofraş a fost alături de noi, chiar dacă doar pe bancă. S-a menajat pentru confruntarea de duminică, de la Târgu Neamţ”, a declarat Răzvan Gorea, reprezentantul formaţiei Bradu Borca.

L4 PLAY-OFF Bradu Borca-Victoria Horia 4-0 (2-0) DECLARAŢII
Bogdan GĂUCAN (al doilea din stânga, pe rândul de jos)

„Nu am pus deloc probleme. Suntem în cădere evidentă de formă, după înfrângerea de acasă cu Târgu Neamţ”, a precizat Bogdan Găucan, antrenor-jucător la Victoria Horia.

L4 PLAY-OFF Bradu Borca-Victoria Horia 4-0 (2-0) DECLARAŢIIBradu Borca a revenit în fruntea clasamentului, cu 28 de puncte, în timp ce Victoria Horia ocupă locul 4, cu 15 puncte. Duminică, 2 iunie, Bradu Borca joacă, în deplasare, cu Ozana Târgu Neamţ, iar Victoria Horia, pe teren propriu, cu Speranţa Răuceşti. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Bacău O femeie a murit într-un incendiu pornit de la o lumânare aprinsă!

Ziua de sâmbătă, 18 aprilie, a început cu un...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

Moarte suspectă la Roman-Neamț

Un romașcan în putere, de 58 de ani, a...

Protecția Consumatorilor Neamț – amenzi de 95.000 înainte de Paște

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț a efectuat verificări...