0:00

Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, și-a încheiat vizita de lucru în județul Neamț cu inspectarea obiectivului de investiție „Amenajare râu Cracău la Slobozia”, din orașul Roznov, în valoare de  68,86 milioane de lei. Lucrarea este finalizată și s-au realizat următoarele capacități: 3,50 km regularizare albie existentă, 5,059 km amenajare albie deviată, două poduri. Obiectivul are drept scop scoaterea de sub efectul inundațiilor a 1.100 de gospodării și a 3.800 de locuitori din cartierul Slobozia, dar și a diverse obiective socio-economice. În acest an s-a mai alocat suma de 1 milion de lei pentru exproprieri, măsură necesară recepționării lucrării.

În vizita de la Slobozia, ministrul Deneș a fost însoțit de Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, de Gheorghe Mihăilescu, directorul RNP – Romsilva, de Vlad Marcoci (directorul Departamentului Dezvoltare Investiţii din cadrul Administrației Naționale Apele Române), de Mihail Popescu (directorul Administrației Bazinale de Apă Siret), de Ion Păvăleanu (directorul SGA Neamț) și de ing. Doru Gherghel, directorul Direcției Silvice Neamț.

Vreau să vă mulțumesc, domnule ministru, în numele locuitorilor județului Neamț, pentru că ați pus umărul și ați ajutat județul nostru cu această investiție, să mulțumesc Guvernului României, pentru că ați alocat, în regim de urgență, o sumă foarte mare pentru a rezolva problema de aici, de la Slobozia. Este, cred, cea mai mare investiție în domeniul hidrotehnic din ultimii 30 de ani în județul Neamț. Avem multe investiții în județ pe care Guvernul României le sprijină. Noi vorbim despre lucruri reale, despre fapte, despre ceea ce facem. Noi construim. Asta am făcut de când am intrat la guvernare și asta vom continua să facem”, a declarat Ionel Arsene.

Ministrul Apelor a declarat că situații similare cu cea de la Slobozia, Roznov, au fost și în alte locuri din țară vara trecută, însă lucrarea de la Neamț este singura executată în timp record, în ciuda „scepticismului” manifestat de unii. „Mulți erau rezervați și spuneau că nu se va finaliza. Iată, lucrarea a început la sfârșitul lui august și la finalul anului 2018 a fost gata. Pentru noi, guvernul PSD, faptele sunt cele care vorbesc. Acestea sunt faptele, sunt lucrurile pe care le facem pentru cetățeni. Nu există mulțumire mai mare ca atunci când te întâlnești cu oameni care ani de zile nu puteau dormi nopțile când veneau ploile și se gândeau că le strică tot și acum aceiași oameni spun că îți mulțumesc pentru investiție! Noi suntem, de fapt, reprezentanții cetățenilor și trebuie să rezolvăm problemele pentru cetățenii acestei țări. Prin asta, noi doar ne facem datoria. Eu văd aici o lucrare foarte bine executată, care cu siguranță își va atinge scopul. Și oamenii din zonă sunt mulțumiți că, în sfârșit, pot să doarmă liniștiți când văd că vin ape mari. În momentul când ai o asemenea investiție, nu poți să ai alt sentiment decât acela că «Mi-am făcut datoria așa cum așteptau cetățenii de la mine»”, a spus Ioan Deneș.

Pentru amenajarea râului Cracău la Slobozia, s-au alocat inițial 57,159 milioane de lei, prin HG 516/2018. Lucrările au inclus 3,5 km de regularizări de albie existentă, 5 km de albie nouă deviată și 2 poduri pe râul Cracău. Scopul a fost scoaterea de sub efectul inundațiilor a 1.100 de gospodării și 3.800 de locuitori din cartierul Slobozia, din orașul Roznov, mai ales că nerealizarea lucrărilor punea în pericol cele două conducte magistrale de gaze Costișa-Săvinești, care asigură alimentarea municipiului Piatra Neamț și a localităților limitrofe.

Pe lângă acest obiectiv, în județul Neamț, Ministerul Apelor și Pădurilor derulează și alte investiții, precum:

  • „Reducerea gradului de risc la inundații pe râul Bistrița pe sectorul Borca – Poiana Teiului, Neamț”, prin construirea unui dig de apărare pe o lungime de 15,6 km, cu o valoare de 46,6 milioane de lei. Termenul de finalizare pentru tronsonul Soci și Galu este 2019.
  • „Refacerea digului râului Siret la Adjudeni-Tămășeni, etapa a-II-a” care are o valoare de 23,79 milioane lei și se vor realiza apărări de maluri pe o lungime de 1,9 km. Termenul de punere în funcțiune este anul 2020.
  • O platformă comunală de depozitare a gunoiului de grajd, în comuna Timișești, pentru controlul poluării cu nutrienți. Investiția este în valoare de 1,67 milioane de lei, iar echipamentele pentru punerea în funcțiune vor fi livrate în 2021.

În domeniul păduri, investițiile MAP pentru 2019 sunt de 7 milioane lei, sume alocate pentru lucrări de regenerare a pădurilor, înființarea sau refacerea unor drumuri forestiere și altele. De asemenea, prin Garda Forestieră, s-au alocat 60.000 de lei din fondul de ameliorare pentru reconstrucţie ecologică forestieră pe terenurile degradate de la Răucești.

Valoarea totală  a investițiilor derulate de Ministerul Apelor și Pădurilor pe domeniile de responsabilitate, în anul 2019, în județul Neamț, este de 31,04 milioane de lei, din care în domeniul gospodăririi apelor este de 24,04 milioane de lei, iar în domeniul păduri 7 milioane de lei.

 

 

Articolul precedentDouă candidaturi rămase pentru funcția de director medical la Spitalul de Urgență Neamț
Articolul următorAdunare electorală la Casa Culturii din Târgu Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.