L3 CSM Ceahlăul, final de sezon la KSE Târgu Secuiesc

CSM Ceahlăul Piatra Neamţ încheie sezonul oficial în Seria I a Ligii a III-a astăzi, 30 noiembrie, de la ora 14:00, cu o deplasare pe terenul formaţiei KSE Târgu Secuiesc. Partida contează pentru ultima etapă a turului şi are drept miză menţinerea măcar pe locul 6 în clasament, în eventualitatea unui rezultat pozitiv.

L3 CSM Ceahlăul, final de sezon la KSE Târgu Secuiesc„KSE Târgu Secuiesc este o echipă alcătuită din jucători tineri, este o echipă de posesie, cu un joc organizat şi care evoluează bine acasă. Noi mergem să jucăm cu încredere şi sper să câștigăm. Sunt noutăți în lotul nostru, pentru că vom putea miza şi pe câțiva juniori. Îmi doresc că jucătorii să intre concentrați și să fie foarte motivați. Nu m-am decis asupra «primului 11», dar ne vom decide şi în funcţie de condiţiile în care vom juca, pentru că nu știm cum va fi starea vremii și a terenului, iar astfel de detalii contează. La fel și faptul că vom avea o deplasare de aproape 4 ore”, a declarat antrenorul principal Gabriel Rădulescu pentru pagina de Facebook a CSM Ceahlăul Piatra Neamţ.

L3 CSM Ceahlăul, final de sezon la KSE Târgu SecuiescTot astăzi se joacă şi partidele: Şomuz Fălticeni-CSM Râmnicu Sărat, CSM Focşani-AFC Botoşani II, Foresta Suceava-Bucovina Rădăuţi, Metalul Buzău-Sănătatea Darabani, Sporting Lieşti-CSM Paşcani şi Suporter Club Oţelul Galaţi-Ştiinţa Miroslava. Gloria Buzău va sta.

CLASAMENT

1GLORIA BUZĂU14122040-938
2Suporter Club Oţelul Galaţi13102126-432
3Ştiinţa Miroslava13101222-1131
4Bucovina Rădăuţi1391322-828
5Foresta Suceava1363417-1621
6CSM Ceahlăul Piatra Neamţ1362515-1120
7CSM Focşani1354418-1319
8Sporting Lieşti1353517-1118
9KSE Târgu Secuiesc1343620-2115
10Metalul Buzău1334610-1813
11CSM Râmnicu Sărat132479-2110
12Şomuz Fălticeni1331911-2810
13CSM Paşcani132298-248
14AFC Botoşani II13211012-247
15Sănătatea Darabani13211012-397

Returul va începe pe 2 martie 2019, CSM Ceahlăul Piatra Neamţ având tot un meci în deplasare, la Metalul Buzău. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: CSM Ceahlăul Piatra Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Focare de rabie în Neamț. Se organizează vânătoare de vulpi și șacali

În zona etravilană de la Vânători Neamț și Mănăstirea...

Suceava. Incendiu devastator în localitatea Mușenița

Un puternic incendiu a afectat gospodăria unui sătean din...

Iași. Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o râpă

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Muncelu...

Suceava. O mamă și cele două fiice au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu un scuter

Un accident rutier mai puțin obișnuit a avut loc,...

Suceava. Un tânăr de 23 de ani a murit electrocutat

O tragedie cumplită a avut loc, duminică, 5 iulie...

Focare de rabie în Neamț. Se organizează vânătoare de vulpi și șacali

În zona etravilană de la Vânători Neamț și Mănăstirea...

Suceava. Incendiu devastator în localitatea Mușenița

Un puternic incendiu a afectat gospodăria unui sătean din...

Iași. Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o râpă

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Muncelu...

Suceava. Un tânăr de 23 de ani a murit electrocutat

O tragedie cumplită a avut loc, duminică, 5 iulie...

Atenționare imediată de furtună în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Serviciului regional de prognoză a Vremii Bacău au...

Atenție șoferi! Controale în trafic pe Drumul Național 15 în județele Neamț și Bacău

Duminică, 5 iulie, între orele 13:00–17:00, polițiștii rutieri din...