Lemne de foc și furaje făcute scrum din cauza unui coș de fum

Șapte metri cubi de lemne de foc şi peste o tonă de furaje s-au făcut scrum la Chintinici, orașul Roznov, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie. Pompierii au fost anunțați aproape de ora 1:00 despre izbucnirea incendiului, iar la fața locului s-au luptat cu focul aproximativ 3 ore, 3 echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă.

Lemne de foc și furaje făcute scrum din cauza unui coș de fum„Pe lângă lemnele de foc și o tonă și jumătate de furaje au ars 160 de metri pătrați – locuință și anexe – bucătărie de vară dezafectată și o magazie. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost un coș de fum neprotejat față de materialele combustibile. Nu au fost victime. De la Detașamentul de Pompieri Piatra neamț au fost trimise două autospeciale și o ambulanță SMURD, iar  SVSU Roznov a trimis autospeciala din dotare”, a precizat Adrian Rotaru, purtător de cuvânt al ISU Neamț. (I.Ș.)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora