Adolescentă supărată pe viață, după o ceartă cu părinții

La vârsta de 15 ani, o fată din comuna Horia a ales să înghită 18 pastile, după ce s-a certat cu părinții. Părinții au găsit-o la timp și au cerut imediat ajutor la 112. Incidentul s-a petrecut vineri, 27 aprilie, la amiază, la locul solicitării ajungând un echipaj cu asistent medical de la Roman.

Adolescentă supărată pe viață, după o ceartă cu părinții
asist. Mihaela Olaru

„Pacienta a fost preluată conștientă, cu stare de rău generală, transportată la Spitalul Municipal Roman, iar ulterior transferată cu echipaj cu asistent medical la Spitalul de copii Sf. Maria din Iași”, a declarat asistenta șefă Mihaela Olaru din cadrul Serviciului de Ambulanță Neamț.

Fata va avea nevoie de spitalizare mai lungă, medicamentul înghițit fiind extrem de periculos pentru ficat, potrivit specialiștilor. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Armata obligatorie se adaugă la vechime, dar fără beneficiile muncii în condiții speciale 

Discuțiile legate de introducerea perioadei serviciului militar obligatoriu la...

Bărbat reținut după un conflict izbucnit într-o stație de carburant din Roman

Scene tensionate într-o stație de carburant din municipiul Roman,...

Noua lege a salarizării nemulțumește grefierii – sindicaliștii stabilesc ce forme de protest vor adopta

Proiectul legii salarizării nu este pe placul personalului auxiliar...

COD GALBEN Averse torențiale și descărcări electrice în toate județele Regiunii Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează averse torențiale și...