FOTO Târg de Mărțișor la Roman

Vânzarea de mărțișoare se face la Roman, începând de vineri, 23 februarie, într-un spațiu nou, în fața statuii lui Roman Mușat.  Propunerea primarului Micu, de a muta comerțul ambulant prilejuit de începutul lunii martie de pe trotuarele din jurul Casei de cultură în scuarul din fața primăriei, a întrunit sufragiile consilierilor locali și în acel spațiu s-au montat cele 21 de căsuțe din lemn care se utilizează și la  multiplele târguri, în ideea că vânzătorii de mărțișoare își vor etala marfa în interiorul acestora, la adăpost de intemperii. Primarul Micu a fost surprins, la deschiderea Târgului de Mărțișor, să constate că amplasarea mărțișoarelor se face pe tejghelele căsuțelor, pe motiv că ”să vede mai bine, șefule”…

„Este un nou concept, într-o nouă locație, care asigură un comerț mai civilizat. E mai oportun, acest tip de comerț, gândit așa, în acest tip de căsuțe, astfel încât cetățenii să se poată bucura să achiziționeze simbolurile primăverii”, a declarat primarul Lucian Micu.

”Simbolurile primăverii” sunt peste tot cam la fel, ceea ce trădează aceeași sursă de aprovizionare. Comercianții, întrebați de unde procură mărțișoarele, dau toți același răspuns: „Noi le facem, boss, să moară mama! Din decembrie lucrăm la ele… Nu că e frumoase?” Chiria pentru o căsuță este de 200 de lei pentru întreaga perioadă (23 februarie – 8 martie), chirie încasată tot de Clubul Sportiv Municipal Roman, unicul  club sportiv care organizează… târguri. (D. AILINCĂI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO Elevii din Roman au dat startul concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Elevii din județul Neamț sunt implicați, în aceste zile,...

Bărbat căutat de polițiști după ce a retras ilegal bani de la un ATM din Piatra Neamț

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...