Primăria Roman a mai luat un premiu

Luni, 18 decembrie, primarul Lucian Micu a participat la ediția a II-a a Galei Fondurilor Structurale, eveniment organizat de reprezentanța Comisiei Europene în România și Structural Consulting Group.

Primăria Roman a mai luat un premiuOrganizată pentru prima dată în 2014, Gala Fondurilor Structurale este un eveniment care își propune să descopere și să premieze proiectele finanțate din fonduri europene, dar și din surse alternative, care au generat impact la nivelul comunităților, contribuind astfel la dezvoltarea României. La evenimentul din acest an au luat parte și Marius Nica, ministrul fondurilor europene, dar și Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională. Cu acest prilej, Primăria Roman a obținut locul al II-lea la secțiunea ”Infrastructură… pe catwalk!”, cu proiectul microhidrocentralei de pe râul Moldova.

Primăria Roman a mai luat un premiuFondurile europene generează schimbări și prin investiții în infrastructură: socială, educațională, de transport, de afaceri, rurală sau urbană. Pe catwalk-ul de la Gală modelele nu au fost de tipul ”mărime universală”, ci au fost  bine-venite și apreciate  în această secțiune toate proiectele de tip „hard” ale organizațiilor publice și private. Au fost, în general, premiate proiecte de dezvoltare, modernizare sau reabilitare a infrastructurii din mediul urban sau rural, care au generat locuri de muncă, îmbunătățiri de procese tehnologice, dezvoltare economică, socială și culturală a comunităților. Altfel spus, proiecte care construiesc viitorul.(D.A.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Schimbări în lanț în regiunea Nord-Est: noi prefecți în Neamț, Suceava și Vaslui

Guvernul a decis înlocuirea mai multor prefecți din regiunea...

A fost semnat contractul pentru construirea noului Spital Județean Neamț

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa a anunțat astăzi,...

VIDEO-FOTO. Defilare militară și ceremonie de Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată la Piatra...