Curtea de Apel Bacău a decis să ridice măsura arestului la domiciliu luată pentru o parte din polițiștii rutieri din Piatra-Neamț judecați pentru fapte de corupție. Astfel, Viorel Andronic, Iulian Ciolpan, Bogdan Eugen Miziligeanu și Ionuț Alexandru Berbec au fost plasați sub control judiciar. Decizia nu este, însă, definitivă și poate fi atacată de procurorii DNA. Judecătorii au hotărât ca, în perioada în care se află sub control judiciar, cei 4 să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuinţei și să se prezinte la IPJ Neamţ, conform programului de supraveghere întocmit. De asemenea, inculpații nu au voie să depăşească limita teritorială a României, să deţină, să folosească şi să poarte arme; să comunice între ei ori cu ceilalţi inculpaţi din dosar, direct sau indirect, pe nici o cale. O altă interdicție, și anume aceea de a exercita profesia, este valabilă pentru trei dintre polițiști, Viorel Andronic fiind oricum pensionar. Reamintim că polițiștii rutieri și colegii lor de la ordine publică, acuzați de procurori de zeci de fapte de luare de mită, au fost deja trimiși în judecată. Dosarul este la Curtea de Apel Bacău, a trecut de camera preliminară și urmează să se stabilească termen pentru judecata pe fond. (C.M.)

Polițiștii rutieri judecați pentru corupție au scăpat de arestul la domiciliu
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


