ACTUALIZARE FOTO Accident mortal la Săbăoani

Actualizare: Victima accidentului mortal n-a fost încă identificată. Este vorba despre un bărbat care pare să fi avut în jur de 40 de ani, dar nimeni nu ştie cine este. Poliţiştii au stabilit că el se afla în traversare, în afara localităţii, unde nu există treceri pentru pietoni. A fost lovit de un autoturism care circula dinspre Iaşi spre Roman, la al cărui volan se afla un tânăr de 25 de ani din Iaşi. În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe carosabil şi, imediat, a fost călcat de un autotren, condus de un bărbat de 39 de ani din Iaşi, care nu l-a mai putut evita. Între autotursim şi TIR n-a existat niciun impact, aşa cum au spus iniţial cei care au sunat la 112, aşa că descarcerarea n-a mai intervenit.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru identificarea victimei.

Știre inițială: Un accident grav s-a petrecut cu puţin timp în urmă, în această seară (5 decembrie) pe E 85, în comuna Săbăoani. Echipele de intervenţie – ambulanţă, pompierii de la descarcerare şi poliţiştii rutieri – sunt la faţa locului. Din primele informaţii rezultă că un pieton, aflat în traversare, a fost acroşat de un autoturism, iar şoferul a frânat puternic, încercând să evite impactul. Un TIR care venea din spate a lovit autoturismul după care a trecut peste pieton. Omul şi-a pierdut viaţa. Vom reveni cu detalii.

(C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Patru bărbați reținuți după ce au legat un tânăr de un indicator rutier și l-au agresat

Patru bărbați din comuna Găiceana, județul Bacău, au fost...

Iași. 12 milioane de lei, prejudiciu provocat de o firmă de pază

Inspectorii antifraudă au descoperit în județul Iași un operator...

Accident la Borca. Un copil de 11 ani a fost rănit

Un minor în vârstă de 11 ani a fost...

Peste 1.500 de șoferi verificați în Neamț, în cadrul unei acțiuni rutiere

Polițiștii rutieri din Neamț au testat peste 1.500 de...

Sute de posturi vacante la Bursa locurilor de muncă

Bursa locurilor de muncă, eveniment care are loc pe...

Iași. 12 milioane de lei, prejudiciu provocat de o firmă de pază

Inspectorii antifraudă au descoperit în județul Iași un operator...

Sute de posturi vacante la Bursa locurilor de muncă

Bursa locurilor de muncă, eveniment care are loc pe...

FOTO. Incendiu la grădina zoologică din comuna Stroiești, sat Zaharești

Actualizare: „Datorită intervenției pompierilor militari au fost salvați trei...