AMICAL CSM Ceahlăul-CS Darabani 5-3 (3-0)

csm-ceahlaul-noiembrie-2016-01Fotbaliştii de la CSM Ceahlăul, lideri numai cu victorii la finalul turului în clasamentul seriei a II-a a Ligii a V-a, au disputat miercuri, 30 noiembrie, pe teren propriu, al doilea meci de pregătire de la încheierea primei părţi a sezonului. Elevii antrenorilor Şteţ, Avădanei, Chertic şi Anton şi-au măsurat forţele cu CS Darabani (Suceava – Liga a IV-a). Învingători au ieşit pietrenii, scor 5-3. La pauză Apostol şi compania au condus cu 3-0. Marcatorii formaţiei gazdă au fost Zaharia (2), Mateiciuc, Rotaru şi Apostol.

Am întâlnit o echipă foarte bună cu jucători cu experienţă. Pentru ambele formaţii a constituit un test util din care poţi să tragi nişte concluzii. După pauză am avut un moment de relaxare, oaspeţii apropiindu-se la 3-2 pe nişte greşeli ale noastre. Singurul jucător de la noi care nu a evoluat a fost Arghir. El practic nu a mai avut timp să joace. În rest am folosit întreg lotul”, a declarat profesorul Toader Şteţ.

Următoarea adversară din meciurile test ale formaţiei CSM Ceahlăul va fi echipa Aerostar Bacău, din Liga a III-a.

„Mişu Ionescu, antrenorul băcăuanilor mi-a promis că vor veni să jucăm. Luni vor stabili ziua şi ora meciului. Cu CSM Roman nu ştiu dacă o să mai avem ocazia de a ne confrunta întrucât formaţia de la malul Moldovei are mai mulţi jucători accidentaţi„, a mai adăugat Toader Şteţ. (A. MOISE; FOTO: G. CRĂCANĂ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora