13 noiembrie – cu ghinion pentru doi contrabandiști

tigari-contrabanda-08În ziua de 13 noiembrie, polițiștii de la Secția Rurală Dulcești au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din Piatra Neamț. ”În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost găsite 23 de pachete de țigări de proveniență moldovenească, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta acte de proveniență”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicata în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea nr. 86/2006”.

În aceeași zi, polițiștii de investigare a criminalității economice împreună cu echipaje de la Secția Rurală Bicaz, au făcut mai multe controale în târgul de La Borca. Printre cei verificați s-a numărat un bărbat de 67 de ani din Târgu Neamț, care avea, pentru vânzare, 12 pachete de țigări netimbrate. La o verificare mai amănunțită au mai fost găsite încă 110 pachete de țigări. ”S-a procedat la ridicarea celor 122 de pachete ţigări netimbrate, respectiv 2.440 de ţigarete și efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă”, a mai precizat inspectorul Bulgărea. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Minor rănit după ce o mașină a ieșit de pe carosabil

Un minor a fost rănit sâmbătă, 9 mai, după...

VIDEO Accident la Vânători-Neamț

Accident în comuna Vânători-Neamț. https://www.facebook.com/reel/1296778415199111 Vom reveni cu detalii.