Bilanţul Zilelor Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”

biblioteca-kirileanu-varaMaratonul activităţilor propuse nemţenilor de către Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” sub genericul „Zilele Bibliotecii” a adus, prin cele peste 50 de evenimente, peste 2.000 de persoane spre instituţia de cultură, atrase, fie prin tematicile abordate, fie datorită numelor invitaţilor (personalităţi reprezentative ale culturii române cum sunt scriitorul Dan C. Mihăilescu, ori prof. univ. dr. Constantin Dram, precum și tinerii poeți prezenți la Nocturna bibliotecii), care au onorat instituția de cultură nemțeană prin prezența lor.

Pe parcursul celor 8 zile în Biblioteca Judeţeană au fost susţinute fost conferinţe, spectacole de teatru-lectură, vernisaje ale unor expoziţiiei de artă plastică, expoziţii de carte. Programele de audiţie muzicală, lansările de carte, colocviile colegiale şi concertele au completat ansamblul manifestărilor. A fost susţinut, de asemenea, un incitant spectacol de muzică şi poezie, la care au participat tineri poeți din toată ţara. Activităţi speciale au fost cele dedicate copiilor, dar şi pledoriilor pentru lectură, ca mijloc de binevenită îmbogăţire spirituală, la orice vârstă. Dincolo de aceste date statistice,  nemţenii au avut parte, în intervalul 21 – 28 octombrie, şi de înscriere gratuită pentru obţinerea unui permis de bibliotecă, lucru de care au beneficiat 532 de persoane.

alui-gheorghe-01Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene: „Ne-am bucurat de faptul că publicul din Piatra Neamţ a fost receptiv la programul nostru, unul divers şi pe care l-am pus la cale în relaţie cu orizontul de aşteptare al celor cărora ne adresăm. Am deschis cu această ocazie expo-clubul care poartă numele lui Victor Brauner, loc pentru viitoare saloane de carte, saloane de artă plastică sau pentru manifestări culturale de anvergură. Am colaborat foarte bine, în cadrul Zilelor Bibliotecii, cu Primăria şi Biblioteca din Bicaz, dar şi cu Seminarul Veniamin Costachi de la Neamţ, cu toţi bibliotecarii din comune. La întrunirea profesională cu bibliotecarii comunali le-am propus colegilor ca fiecare bibliotecă în parte să-şi organizeze o săptămână în care să fie pus în evidenţă potenţialul cultural local, să fie promovate cărţile şi actul lecturii”.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Botoșani. S-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului

O femeie, în vârstă de 67 de ani, a...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...

Trei accidente rutiere într-o singură zi în județul Neamț: cinci persoane rănite

Polițiștii din Neamț au intervenit miercuri, 12 iunie, la...

Amenințări cu cuțitul în curtea școlii la Roznov între doi bărbați

Doi tătici din Roznov s-au luat la ceartă în...