ACTUALIZARE În măcelăria incendiată s-a intrat cu chei potrivite

ACTUALIZARE: Polițiștii au făcut cercetări la măcelăria din apropierea bisericii catolice, unde a fost provocat un incendiu ieri dimineață (18 octombrie) și au stabilit că nu există niciun fel de urme de forțare a ușii. Concluzia este că persoana care a pus foc în vestiar și într-un birou alăturat a intrat cu chei potrivite. Urmează să fie audiați angajații unității comerciale, dar și patronul, și să se stabilească identitatea ”incendiatorului” și motivul pentru care a acționat astfel. În cauză s-a întocmit un dosar penal de distrugere. (C.M.)

******

ŞTIRE INIŢIALĂ: O mână ”criminală” a provocat un incendiu, în această dimineață (18 octombrie) la o măcelărie de pe strada Mihai Eminescu din Piatra-Neamț, situată în vecinătatea bisericii catolice. Pompierii, care s-au dus la locul intervenției, au găsit două focare – unul într-un birou și celălalt într-un vestiar. Cele două încăperi sunt delimitate printr-un perete, care era intact, deci este clar că incendiul nu s-a propagat, ci a fost inițiat simultan în ambele locuri.

incendiu-2 incendiu-1Focul a mistuit evidența financiar-contabilă, niște haine din vestiar, un raft și recipientele PVC folosite pentru marfă. După ce-au stins focul, pompierii au stabilit că singura cauză probabilă este „folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a iniția incendiul”. De acum încolo, cauza va fi preluată de poliție, pentru a se stabili cine a pus focul și, mai ales, în ce scop. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora