Spitalul Județean Neamț caută 20 de ”surori”

soraDupă ce au terminat de înmulțit și împărțit, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț au tras linie și au constatat că unitatea medicală ar mai avea nevoie de cel puțin 15 asistenți medicali generaliști. Deficitul urmează să fie rezolvat luna aceasta, potrivit lui Liviu Negelschi, managerului spitalului: ”Așa cum am mai spus, am avea nevoie de încă 10 medici la Spitalul Județean, care nu se găsesc ușor în toată țara. După analizele noastre, am constatat că am mai avea nevoie și de cel puțin 15 asistenți medicali, deoarece, în activitatea de la Ambulatoriul Integrat de Specialitate, lucrurile nu merg chiar așa cum ne-am dori. În octombrie, după ce vom înainta această situație și Consiliului Județean Neamț, vor fi scoase la concurs între 15 și 20 de posturi pentru asistenți. Încă nu am stabilit de câte posturi am mai avea nevoie pentru îngrijitoare și infirmiere”. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...