Ieşeancă cu piciorul fracturat salvată de pe Ceahlău!

salvamont interventie 01O femeie, de 57 de ani, din Iaşi, a avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor, pentru că şi-a fracturat piciorul pe Ceahlău.

Dispeceratul Salvamont a fost anunţat, vineri, 19 august, în jurul orei 18:30, că femeia respectivă „se află în treimea superioară a traseului ce coboară de la Dochia spre Cascada Duruitoarea”.

“Echipa de intervenţie din Baza Salvamont Dochia s-a deplasat în zonă şi, după circa 30 de minute, a găsit victima cu piciorul fracturat. Intervenţia a fost foarte dificilă, traseul fiind poate cel mai accidentat din Ceahlău (zona care se închide în fiecare iarnă) şi a necesitat suportul celei de-a doua echipe, care a urcat din Durău, joncţiunea făcându-se la cota 1.500 metri în Poliţa Scăiuş”, informează Salvamont Neamţ.

A fost necesară utilizarea echipamentului special cu care s-a lansat de mai multe ori platforma UT 2000, asigurată de corzi. După câteva ore de muncă epuizantă, sub presiunea întunericului, care se instala treptat, mărind factorul de risc, victima a fost trecută de pasajele periculoase şi s-a continuat transportul doar cu echipa suport până la Baza Salvamont Durău, unde a fost predată, în jurul orei 22:00, echipajului SMURD. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Video-Foto. Eroii din Vânători-Neamț, comemorați la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Astăzi, după slujba religioasă prilejuită de sărbătoarea Sfinților Împărați...

Motociclist rănit într-un accident produs în Piatra Neamț

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a...

Neamț. 11 persoane și-au pierdut viața în accidente în primele 4 luni din anul 2026

36 de accidente rutiere grave s-au întâmplat în primele...