Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) organizează concurs pentru şefia (director executiv) Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului (APM) Neamţ.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile legale menţionate pot fi consultate AICI.
Pe lângă acestea, condiţiile impuse de ANFP, dacă vor fi luate în calcul, sunt extrem de severe:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 3 ani.
Pe data de 12 septembrie, la ora 10:00, ar trebui să aibă loc proba scrisă, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Alte detalii, AICI.
Şefia APM Neamţ a fost deţinută de Eduard Corduneanu, care a renunţat la post pentru scaunul de consilier judeţean. (M. CONSTANTINESCU)


