GALERIE FOTO „Lada cu zestre” și-a deschis porțile pentru public

Cea de-a XI-a ediție a festivalului de artă populară „Lada cu zestre” a fost inaugurată vineri, 27 mai, la ora 12:00, în prezența trecătorilor prin Parcul Tineretului din Piatra Neamț și a celor peste 75 de meșteri populari prezenți la eveniment.

Cuvântul de deschidere a fost rostit de octogenara Floarea, de la Bistrița, care și-a întâmpinat publicul cu un colac pregătit chiar de dumneaei și care, la finalul urării în versuri, a anunțat că va fi prezentă și la ediția următoare, dar doar dacă va mai fi în viață, reușind astfel să-i facă pe cei prezenți să zâmbească.

După discursul oficialităților, atmosfera a fost animată de Ansamblul Folcloric „Floricică de la Munte”, al Centrului pentru Cultură „Carmen Saeculare”.

Tot vineri, de la ora 17:00, la Muzeul de Etnografie, va avea loc lansarea cărții „Despre crestătura în lemn”, de Florin Cramariuc.

Publicul va putea admira produsele meșterilor populari până duminică, 29 mai, la ora 18:00. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora