Fuziunea dintre PSD şi UNPR transformă şefii în subalterni! CULIŢĂ TĂRÂŢĂ, ŞEFUL LUI ARSENE!?

Fuziunea dintre PSD şi UNPR transformă şefii în subalterni! CULIŢĂ TĂRÂŢĂ, ŞEFUL LUI ARSENE!?

Culiţă Tărâţă, preşedintele CJ Neamţ se pregăteşte să devină şeful tuturor social-democraţilor din judeţul Neamţ. Cum aşa? ar spune unii, după ce alegerile din PSD Neamţ abia s-au terminat cu înscăunarea lui Ionel Arsene în funcţia de preşedinte. Foarte simplu: fuziunea dintre PSD şi UNPR.

La sfârşitul acestei săptămâni, PSD va trece printr-un congres naţional cu rezultat aşteptat la funcţia de preşedinte. În privinţa funcţiilor de vicepreşedinte se poartă negocieri intense, şi în interiorul partidului, dar mai ales în exterior.

Mult aşteptata fuziune cu UNPR este ca şi făcută, rămân însă doar detaliile negocierilor. Unul dintre aceste detalii este câte funcţii de vicepreşedinte vor primi oamenii lui Gabriel Oprea? PSD oferă două, UNPR cere trei!

Deputatul PSD Ioan Munteanu, un politician care nu este departe de realităţile acestor negocieri a declarat că o funcţie de vicepreşedinte a PSD, după fuziunea cu UNPR, va fi atribuită lui Gabriel Oprea. A doua funcţie de vicepreşedinte este disputată însă de primarul sectorului 1, Neculai Onţanu şi de preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă. Ambii sunt politicieni puternici, influenţi, şi au tabere la fel de puternice. Pentru a evita tensiunea însă, progresiştii cer acordarea şi celei de-a treia funcţii de vicepreşedinte a PSD. Astfel, board-ul de conducere al PSD îi va avea pe Gabriel Oprea (preşedinte UNPR/vicepremier), Neculai Onţanu (primarul sectorului 1) şi Culiţă Tărâţă (preşedinte CJ Neamţ) – de altfel singura funcţie de preşedinte a unui consiliu judeţean pe care o are UNPR.

”UNPR cere trei funcţii de vicepreşedinte, iar în acest moment se derulează negocieri cu PSD pe acest subiect. Fuziunea va avea loc abia după ce UNPR va face un congres în care să îşi dea acordul pentru aşa ceva. Dacă până la sfârşitul acestei săptămâni, când va avea loc congresul PSD, nu se va întâmpla aşa ceva, vom lăsa două sau trei funcţii de vicepreşedinte libere pentru cei care vor veni din UNPR”, a spus deputatul PSD Ioan Munteanu.

Odată cu (re)venirea lui Culiţă Tărâţă în PSD, Ionel Arsene, Ioan Chelaru sau Dan Vasile Constantin îl vor avea ca şef direct pe linie de partid, de facto sau de drept.

Un alt amănunt deloc de neglijat este acela că, deşi şi-ar fi dorit să candideze pentru încă un mandat de vicepreşedinte al PSD, senatorul Ioan Chelaru va fi nevoit să facă un pas în lateral, tocmai pentru că PSD Neamţ va avea un vicepreşedinte prin persoana lui Culiţă Tărâţă. Surse din cadrul PSD au precizat că senatorului Chelaru i s-a propus funcţia de preşedinte al comisiei de etică şi arbitraj a partidului.

 Fuziunea dintre PSD şi UNPR transformă şefii în subalterni! CULIŢĂ TĂRÂŢĂ, ŞEFUL LUI ARSENE!?

(G. A.)

Autor:

Ultima ora