OPERAȚIUNEA AGA: La Troleibuzul primesc bani doar consilierii județeni, restul fac muncă voluntară!

 

troleu 04 (640x480)În Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la societatea Troleibuzul a Consiliului Județean (CJ) sunt incluși, pe lângă reprezentanții CJ-ului și reprezentanții primăriilor localităților din jurul municipiului Piatra Neamț, localități care au fost incluse în lista acționarilor pentru ca societatea să poată deveni operator regional de transport.

Totuși, dacă pentru participarea la fiecare ședință AGA reprezentanții CJ-ului primesc o indemnizație de peste 1.000 de lei/ședință, cei ai UAT-urilor nu primesc nimic.  „Din Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la Societatea Troleibuzul fac parte reprezentanții Unităților Administrativ Teritoriale (UAT) Piatra Neamț, Dumbrava Roșie, Roznov, Săvinești, Gârcina și Alexandru cel Bun. Aceștia nu primesc indemnizație pentru participarea la ședințe, pentru că nu există o hotărâre în acest sens”, a declarat Nadia Năstase, directorul societății Troleibuzul.

Reprezentantul Primăriei Piatra Neamț în AGA Troleibuzul este Monica Anton. „Nu am la îndemână nici o hotărâre care să-mi confirme sau să-mi infirme chestiunea aceasta. Nu mi-a fost prezentată nici o situație. Remunerarea nu atrage după sine și responsabilitatea fiecărui membru AGA. Din punctul meu de vedere, sunt la fel de responsabilă fie că primesc, fie că nu primesc indemnizație. Lipsa indemnizației nu-mi determină implicarea. Răspunderea este egală în funcție de numărul de acțiuni al fiecărui UAT. Eu am știut de la început că nu voi fi remunerată pentru munca pe care o fac în AGA și de aceea nu mi-am pus problema că unii sunt remunerați sau nu, chiar dacă participăm la aceleași ședințe. Nu suntem cu nimic limitați cu privire la ceea ce facem în AGA”, a declarat Monica Anton.

Fost președinte al Consiliului Județean în momentul în care s-a decis includerea UAT-urilor între acționari, Constantin Iacoban ne-a lămurit cu privire la modul în care s-a decis acest lucru: „S-a luat în calcul cota de participare a fiecăruia. Oricum, și la decizii se aplică același lucru, adică cel cu participare mai mare are și responsabilitate mai mare”.

Dat fiind modul în care s-a stabilit indemnizația pentru fiecare agaman în parte, amintim de ceea ce a spus consilierul județean Costache Lupu pe 25 februarie și ne întrebăm dacă are sau nu dreptate cu acest raționament: „Când eram consilier local la Bicaz și agaman la Aqua Bicaz, iar societatea de abia mai respira, noi, cei din AGA, am propus să executăm serviciile fără indemnizație. Legiuitorul ne-a spus că avem o răspundere în spate și că nu putem chiar așa, fără niciun leu, că nu mai avem răspundere. Eu sunt mai puțin materialist, mai mult romantic. Voiam să propun în Consiliul Județean, dar m-am abținut, să luăm minimul de indemnizație, care să ne dea și răspunderea în AGA și să intrăm și în legalitate. După părerea mea, cred că 50 de lei ne încarcă de răspundere dacă semnăm niște documente. Nu e nevoie să luăm zeci de milioane”. 

Concluzia este simplă: dacă nu ești de la județ, trebuie să-ți vezi lungul buzunarului, dar votezi și răspunzi la fel ca și acela care încasează bani.

Andreea AMARIEI

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Persoană rănită, evacuată cu troliul de pe via ferrata Astragalus

Salvamontiștii din Neamț au intervenit duminică, 17 mai, în...

Accident în zona Dorna Arini – o mașină s-a răsturnat, persoană a fost rănită

Un accident s-a petrecut în această seară, 17 mai,...

Percheziții la Trifești. Angajat al primăriei vizat într-un dosar de fals în înscrisuri, informatic și intelectual

Polițiștii din Neamț au efectuat, în această săptămână, percheziții...

Suceava. Tragedie în Pasul Palma. Motociclist decedat după impactul cu o mașină

Un grav accident s-a produs duminică, 17 mai, în...

Imagini de la Oborul din Humulești – atmosferă de sărbătoare

Astăzi, 17 mai, la Târgul din Humulești s-au adunat...