Consiliul Judeţean al Elevilor Neamț va organiza, în 25 martie, etapa locală a concursului ”Elevii nemțeni au talent” pentru Piatra-Neamț și zonă. Evenimentul va avea loc în sala ”Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, cu începere de la ora 18. „Am ştiut mereu că elevii nemţeni au fost, sunt şi vor fi nişte oameni talentaţi. Oameni care au crescut frumos, s-au reinventat de câte ori a fost nevoie şi s-au făcut remarcaţi. Consiliul Judeţean al Elevilor Neamț s-a gândit că este momentul să îi cunoaștem şi anul acesta, după cum bine continuă tradiția, pe cei mai talentați elevi ai județului nostru în scopul de a ne promova tinerele valori. Așadar, anunțăm cu drag etapa locală a concursului Elevii nemțeni au talent”, au anunțat organizatorii. Vineri, 11 martie, la Târgu-Neamț, a avut loc etapa locală, în urma căreia au fost desemnați cei 10 reprezentanți care vor merge, mai departe, la etapa județeană. Aceștia sunt: Iftimia Diana, Cireș Petronela, Popa Ioan Octavian, Urzică Flaviana, Grosu Claudiu (Mențiune) , Axinia Patricia (Mențiune), Ana Dragu (premiul al III-lea), Mădălina Borcilă (premiul al II-lea), Curtea Flavia (premiul I) și Andrei Andrei (premiul I). Alți 10 câștigători au fost desemnați și la Roman unde, la sfârșitul lunii trecute, a avut loc etapa locală. Podiumul a fost ocupat de elevii: Bianca Dumitru (premiul I); Adelina Canarau și Teodor Tabacariu (premiul al II-lea) și Trupa TEO (premiul al III-lea) (M.T.)

Elevii nemțeni se „bat” în talente
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


