Un Audi a intrat în Banca Românească, şoferul era băut

Un bărbat de 33 de ani din Piatra-Neamţ, băut ca tot omul după Valentine’s Day, a provocat un accident rutier, în această dimineaţă (15 februarie), la intersecţia bulevardelor Decebal şi Republicii.

accidentAutoturismul său, marca Audi, pe care-l conducea dinspre spital spre centru, a ratat încadrarea la dreapta, pe bulevardul Republicii, a ajuns pe contrasens şi a lovit alte două maşini, după care a ricoşat pe trotuar, în peretele băncii.

„Conducătorul auto a fost testat, iar rezultatul a fost pozitiv”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Mai mult, după ce a fost verifictat în baza de date, s-a descoperit că ”șoferul” nu avea nic măcar permis de conducere.

Din toată povestea, în afară de avarierea celor trei autoturisme, a rezultat şi rănirea unuia dintre şoferii maşionilor lovite de Audi. Bărbatul nu părea să fie în stare gravă, dar a fost transportat la spital, totuşi, pentru un consult complet.

Pe numele tânărului de 33 de ani a fost deschis un dosar penal, sub acuzaţiile de vătămare coporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

C. MIRCEA

 

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora