Şofer amendat pentru că a înghesuit elevii în microbuz

microbuz scolar iarnaÎn această dimineaţă (22 ianuarie) poliţiştii rutieri au sancţionat cu 630 de lei un bărbat, de 43 de ani, din Tarcău, care înghesuise într-un microbuz mai mulţi elevi decât numărul de locuri cu care este prevăzută maşina.

„În fapt, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au efectuat un control pe DN 15, în localitatea Pângărați oprind în trafic un microbuz în regim de transport elevi, condus de bărbatul de 43 de ani”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că în microbuz se aflau 28 de elevi, cu 12 mai mult decât locurile prevăzute în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, fapt pentru care conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 148 pct.2 din HG 1391/2006”.

Şi cum pare să nu fi fost vorba despre un caz izolat, poliţiştii au decis să organizeze acţiuni de control în tot judeţul, pentru a vedea cam cât le pasă şoferilor de siguranţa elevilor pe care-i transportă.

„Precizăm faptul că polițiștii au instruit periodic conducătorii de microbuze în regim de transport elevi cu privire la obligațiile pe care trebuie să le respecte pentru evitarea oricăror evenimente negative”, a mai adăugat subinspectorul Elena Bulgărea. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...

Accident cu trei răniți la Hangu

Un accident de circulație soldat cu rănirea a trei...