Video. A abandonat un câine pe domeniul public și a primit o amendă de 12.000 de lei

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Țuțora, a fost amendat cu 12.000 de lei după ce polițiștii au stabilit că ar fi abandonat un câine pe domeniul public, în localitatea Tomești, județul Iași.

Sesizarea privind posibila faptă de abandon a fost înregistrată la Inspectoratul de Poliție Județean Iași în data de 21 august. După verificări, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor l-au identificat, pe 17 septembrie, pe bărbatul bănuit că a lăsat animalul fără hrană, adăpost și îngrijire medicală.

Potrivit IPJ Iași, acesta a fost sancționat contravențional în baza Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, cu amendă în cuantum de 12.000 de lei.

Poliția amintește că abandonarea sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului reprezintă o formă de cruzime față de animale.

Autoritățile le cer cetățenilor care observă animale maltratate, neglijate sau abandonate să anunțe imediat poliția, prin 112, ori instituțiile competente.

Autor:

Ioana Mărcuțianuhttps://zch.ro/
Absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea jurnalism, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Privește jurnalismul ca pe un câine de pază al democrației.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...