Management eficient pentru Lacul Cuejdel

cj cuejdelLacul Cuejdel, arie naturală protejată, are un management eficient în vederea conservării biodiversităţii, asigurat printr-un proiect finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi cofinanţare de la Consiliul Judeţean Neamţ. Astăzi, 18 decembrie, echipa de implementare a proiectului „Management pentru aria naturală protejată Lacul Cuejdel“ a anunţat finalizarea proiectului care vizează conservarea biodiversităţii în această arie naturală protejată.

„În cadrul proiectului, îndeplinirea principalelor obiective specifice s-a concretizat prin eficientizarea managementului ariei naturale protejale Lacul Cuejdel, prin elaborarea planului de management, orientată spre protecţia faunei şi a habitatelor ariei protejate. De asemenea, s-a asigurat infrastructura de informare a ariei naturale, realizându-se trei platforme de observare şi un punct de infrormare la Gârcina, dotat cu echipamente specifice de interacţiune cu vizitatorii şi conştientizării acestora cu privire la protecţiea ariei. Prin proiect s-a mai urmărit şi creşterea gradului de conştientizare a comunităţii locale limitrofe şi vizitatorilor ariei naturale protejate Lacul Cuejdel, cu privire la protecţia biodiversităţii“, a spus Răzvan Socea, responsabil de proiect.

„Nu trebuie să ne ferim să avem în judeţ cât mai multe arii protejate, pentru că de-a lungul timpului am pierdut destule lucruri, începând cu ceea ce aveam în domeniul economiei şi până la conace pe care le-am transformat în grajduri sau sedii de CAP. Dacă nu putem asigura locuri de muncă, trebuie să îi ajutăm pe oameni să trăiască din ceva, să câştige din meşteşuguri, din ce-o fi! Ca administraţie, avem obligaţia să asigurăm supravieţuirea cetăţenilor – şi a celor care sunt vârfuri, şi a celor care trăiesc de pe urma braţelor. În turism, vizitatorii sunt mai strânşi la pungă, dar turiştii care pot ajunge într-un loc, inclusiv la Cuejdel, vin cu gânduri de relaxare, să se simtă bine, şi pot rula banii, pot apărea oportunităţi în zonă“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Iacoban.

Lucian Cozma, reprezentant al Direcţiei Silvice Neamţ, a precizat că noul plan de management va fi un instrument de lucru pentru instituţia căreia îi aparţine şi că Romsilva este deschisă unor viitoare astfel de colaborări. (CJ NEAMŢ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident la Vânători-Neamț: autoturism izbit de un stâlp în zona pensiunii Edera, traficul blocat

Un accident rutier s-a produs astăzi în comuna Vânători-Neamț,...

Mașină de 70 000 de euro, furată din Spania, descoperită de polițiști în Neamț

Un autoturism în valoare de aproximativ 70 000 de...

Bărbat găsit mort pe marginea unui șanț, în Gârcina

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a...

ISU Neamț, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor

Salvatorii din cadrul ISU Neamț au urcat pe podium...