ANM: Vin ploile!

ploaie toamnaRegimul termic anunțat de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni va fi oscilant, cu vreme în general caldă pentru această lună, iar probabilitatea de precipitații va apărea, la nivelul întregii țări, începând din 18 noiembrie, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 16 – 29 noiembrie 2015.

În Moldova, vremea se va menține caldă pentru această perioadă pe tot parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză, cu valori medii ale maximelor diurne situate între 11 și 14 grade și ale minimelor nocturne între 3 și 6 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va marca o scădere, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit la sfârșit de noiembrie. Astfel, în medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 6 grade, în timp ce temperaturile minime vor fi între minus două și zero grade Celsius, între 24 și 29 noiembrie. Probabilitatea pentru precipitații va crește după data de 20 noiembrie, dar acestea vor fi în general slabe cantitativ.

La munte, în prima săptămână a intervalului vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime situate, în general, între 6 și 8 grade și ale temperaturilor minime de zero și două grade Celsius. Pe 23 noiembrie vremea se va răci, astfel încât, în intervalul 24-29 noiembrie, valorile termice diurne se vor situa, în medie, în jurul valorii de zero grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de aproximativ—6 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește după data de 20 noiembrie. Acestea vor fi, în general, slabe, cu excepția zilelor de 21 și 22 noiembrie, când se pot cumula cantități de apă mai însemnate.(ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Adolescenți reținuți după ce au forțat intrarea într-o cabană și au plecat cu mai multe bunuri

Doi adolescenți din comuna Păstrăveni, au fost reținuți de...

Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Traficul este blocat în localitatea Girov, județul Neamț, în...

BNR ține dobânda-cheie la 6,50%. Ce înseamnă asta pentru economie

Situația economică a României rămâne delicată. Cu un grad...