Liberalele din Roman îmbracă primăria în roz

primaria romanOrganizația Femeilor Liberale din municipiul Roman va desfășura, în cadrul Proiectului Naţional „PNL are grijă de sănătatea ta”, o dezbatere publică privind prevenția cancerului la sân.

Evenimentul va avea loc joi, 1 octombrie, ora 17.00, în Sala de Ședințe a Primăriei Municipiului Roman, cu ocazia Zilei Internaționale a luptei împotriva cancerului la sân. Obiectivele principale ale dezbaterii vizează creşterea gradului de conştientizare a populaţiei privind prevenţia şi lupta împotriva cancerului la sân, prezentarea Legii prevenţiei în sănătate, precum și preluarea de propuneri şi amendamente față de această lege.

Acțiunea, care va avea loc la Roman, se înscrie în seria dezbaterilor publice desfășurate pe această temă în toate marile oraşe ale țării, simultan, în intervalul orar 17.00 – 18.00.

La eveniment vor participa medici, autorități locale și județene, reprezentanţi ai societăţii civile, ai ONG-urilor, precum și reprezentanți ai mediului academic. Elementele distinctive care vor marca acțiunea inițiată de către OFL Roman sunt: iluminarea în roz a clădirii Primăriei Roman, unde va avea loc dezbaterea, împărţirea de fundiţe cu semnul luptei împotriva cancerului la sân și, la încheierea dezbaterii, lansarea de lampioane roz, din fața Primăriei, ca semn al luptei împotriva cancerului la sân. (Oana IOSUB TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Razii și controale în Neamț. Peste 580 de amenzi și zeci de permise reținute

Polițiștii din județul Neamț au intervenit în ultimele 72...

De ce nici măcar algoritmii nu pot prezice rezultatele din fotbal

Fotbalul e sportul cu cele mai multe date disponibile...

Suceava. Amenzi de 100 000 de lei după controale la balastiere și exploatări de agregate minerale

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au...

Muniție din Al Doilea Război Mondial descoperită în curtea unui bărbat din Țibucani

Un pistol de semnalizare și mai multe cartușe provenite...