Pe Ceahlău – a venit zăpada, se închide sezonul turistic

ceahlau 04În masivul Ceahlău a nins mai toată ziua de 29 septembrie (detalii AICI), astfel că pe 30 dimineaţă stratul de zăpadă măsura 4 centimentri.

În zona Gardul Stănilor a şi viscolit un pic, ca de altfel pe întreaga parte vestică a masivului.

Temperatura s-a menţinut la minus un grad Celsius, însă în vânt era resimţită la minus 8, minus 9 grade.

Cum, de regulă, odată cu deschiderea anului universitar fluxul de turişti scade dramatic, mâine, 1 octombrie, Baza Salvamont Dochia se va închide.

„Până pe 20 decembrie, când va fi perioada încărcată din extrasezon, Baza Dochia va funcţiona de vineri până duminică seara, iar permanenţă vom avea doar în Durău”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.

„Încheiem un sezon greu, în care am avut o medie de 4 intervenţii pe săptămână, faţă de 2,5 cât a fost media anului trecut. Foarte multe traumatisme de membre inferioare şi peste 100 de cazuri asistate, de toate genurile”.

Cât despre vremea din acest week-end, meteorologii prognozează o creştere a temperaturilor, dar temerarii care se încumetă să urce pe Ceahlău trebuie să ţină cont că este foarte frig, vizibilitatea este redusă, iar echipamentul adecvat pentru astfel de condiţii este absolut obligatoriu. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți

Un accident grav, în care au fost implicate 2...

Incendiu la o pensiune din Tarcău

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, 8 mai, la...

Reforma care taie din pix: primăriile din România, între ordonanță și „clarificări”

Reforma administrației locale promovată de Guvernul Bolojan începe să...

Accident în Piatra Neamț. O femeie și un copil de 1 an au ajuns la spital

Un accident s-a produs vineri, 8 mai, în municipiul...