Alegătorii la numărătoare

autoritatea electorala permanenta siglaNumărul de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 3 septembrie 2015 este de 18.277.435, cu 1.150 mai mulți față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, în data de 4 august 2015, când numărul alegătorilor înscriși era de 18.276.285, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei.

„Precizăm că diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia. Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare. Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară. Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii”, se menţionează în comunicatul de presă al Direcției comunicare și relații externe a Autorităţii Electorale Permanente. (ZCH NEWS)

Anexa nr. 1 (http://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2015/08/ANEXA1-04.08.2015.pdf) cuprinde numărul total de alegători valabil la data de 3 septembrie 2015, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).

Anexa nr. 2 (http://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2015/08/ANEXA2-04.08.2015.pdf) cuprinde numărul total de alegători valabil la data de 3 septembrie 2015, aferent fiecărei localități.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poliția Rutieră desfășoară acțiuni speciale pentru siguranța vehiculelor pe două roți

Motocicliștii, bicicliștii, conducătorii de mopede și utilizatorii de trotinete...

Protest Sanitas în Piața Victoriei – participă delegații din Regiunea Nord-Est

Legea salarizării a nemulțumit salariații din mai multe domenii...