950 de tineri au rămas fără pensia de urmaș, în ultimul an, pentru că nu au depus adeverință de elev la împlinirea vârstei de 16 ani. Pensia de urmaș se acordă după împlinirea vârstei de 16 ani și până la maximum 26 de ani dacă tinerii prezintă dovada continuării studiilor. Adeverința de elev sau student trebuie depusă la Casa de Pensii Neamț. ”În cazul copilului beneficiar al unei pensii de urmaș, care a împlinit vârsta de 16 ani, pentru ca pensia să nu fie suspendată de la plată, acesta trebuie să prezinte, în luna în care împlinește vârsta de 16 ani, adeverință eliberată de unitatea școlară care să ateste că, în acel an școlar, urmează cursurile unei forme de învățământ organizată potrivit legii”, declară Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al casei de Pensii Neamț.
Pentru anul școlar următor, tinerii care au între 16 și 26 de ani vor primi în continuare pensia de urmaș, dacă aduc adeverința de elev sau student până la 1 octombrie 2018. Dacă plata a fost suspendată, tânărul are la dispoziție 30 de zile de la suspendare pentru a prezenta documentele necesare reluării plății: o cerere, dovada de studii și un cupon de pensie, toate în original.
Din luna ianuarie a anului 2011, copiii beneficiari ai unei pensii de urmaș pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie în condiţiile legii, indiferent de cuantumul acestora. (C.I.)