6o de ani de la moartea regelui „play-boy”: Carol al II-lea „culegea femei de pe stradă”

La 16 octombrie 1893, la castelul Peleş, vede lumina zilei cel dintâi fiu al cuplului princiar al României, Ferdinand de Hohenzollern şi Maria de Edinburg. Bucuria evenimentului a fost salutată, conform tradiţiei, cu o sută de salve de tun. Ca şi Ferdinand, începând din ianuarie 1914, urmează Academia Militară de la Potsdam, din Germania. La 20 de ani, la moartea lui Carol I, principele era un tânăr cultivat, cu o personalitate puternică. În timpul celui de-al doilea Război Balcanic, din 1913, ca de altfel şi în timpul Primului Război Mondial (1916-1918), principele îşi însoţeşte mama, în vizitele serviciului de Cruce Roşie Română şi participă la inspecţiile armatei, atrăgându-şi simpatia soldaţilor români. La 21 februarie 1920 principele Carol plecă în călătorie în jurul lumii, iar în 1921, o cunoaşte pe principesa Elena, fiica regelui Constantin al Greciei. Cei doi aveau să se căsătorească în acelaşi an, la 10 martie, la Atena. Pe 25 octombrie 1921, se năştea la castelul Foişor de la Sinaia, Mihai, viitorul rege al României. În anul 1925, Carol o cunoaşte pe Elena Lupescu, cea care avea să joace un rol fundamental în biografia regală. Cuplul a stârnit multe legende. În mare parte, adevărate. În perioada exilului său în Franţa Carol al II lea şi Elena Lupescu au fost urmăriţi pas cu pas de agenţii Poliţiei de Siguranţă, sau Siguranţa. Au fost detaşaţi zeci de agenţi de la Bucureşti care ştiau tot despre Carol, Elena Lupescu şi intimii lor (în majoritate cartofori, aventurieri şi oameni de afaceri dubioşi). Pe 9 martie 1928 agenţii de Siguranţă trimiteau la Bucureşti un raport în care spuneau că la cazinoul din Cannes Puiu Dumitrescu a pierdut 10.000 de franci, iar Carol al II lea a câştigat 25.000 de franci după care “s-a retras câteva momente cu d-na Lupescu, chiar în automobilul său, apoi s-au reîntors foarte obosiţi”. Pe lângă această exprimare camuflată, agenţii Siguranţei au dovedit şi simţ al umorului: o porecliseră Roaiba pe Elena Lupescu. Armand Călinescu (pe atunci secretar de stat la Ministerul de Interne, ulterior colaborator apropiat al lui Carol al II lea şi prim ministru) nota în jurnalul său la 24 iunie 1932 “Cristescu (directorul Siguranţei, viitor director al Serviciului Secret de Informaţii în timpul guvernării mareşalului Antonescu) îmi spune că uneori Regele culege femei de pe stradă. Acestea au aflat şi se adună prin Brezoianu aşteptând”. Acelaşi Armand Călinescu nota pe 5 decembrie 1932: “Siguranţa îmi aduce informaţii că Regele iese tot mai frecvent noaptea şi că merge la piaţa Sf. Gheorghe, pe cheiul Dâmboviţei şi ia femei de cea mai joasă speţă“. Pe 17 decembrie 1932 altă însemnare: “Puiu Iancovescu îmi spune că într-o noapte era pe Sărindar, când Regele, care trecea cu automobilul a oprit pentru a acosta o femeie de stradă”. Informaţiile lui Armand Călinescu sunt confirmate de Constantin Argetoianu (ministru de Interne între 1931-1932): “Regele aborda câte o prostituată, o aducea la Palat şi după o şedinţă mai scurtă sau mai lungă, îi da drumul cu un bilet de 500 sau 1.000 de lei. La ieşirea din Palat, paţachina era ridicată de agenţii Poliţiei şi dusă la Gavrilă Marinescu care îi mai da 5000 lei şi o ameninţa cu moartea dacă spune ceva. Cu timpul, Gavrilă organizase şi acest serviciu, înlăturând din drumul regelui libera concurenţă şi presărând străzile din jurul Palatului cu clientele lui. Prin discreţia şi dibăcia cu care îndeplinea acest serviciu, Gavrilă Marinescu şi-a asigurat încrederea Regelui şi permanenţa la Prefectura Poliţiei, cu toate abuzurile pe care le-a săvârşit”.  În ciuda acestor fapte, în timpul domniei lui Carol al II-lea, România a cunoscut un avânt economic fără precedent dar şi prima dictatură din istoria sa. Lipsa sprijinului intern şi internaţional, incapacitatea de a face faţă manifestărilor de nemulţumire, îl determină pe regele Carol II să abdice, la 6 septembrie 1940. În dimineaţa zilei de 7 septembrie 1940, suveranul părăseşte România, însoţit de Elena Lupescu. După îndelungi peregrinări prin întreaga lume, se stabileşte în Portugalia la Estoril, la Villa Mar del Sol, unde se stinge din viaţă, la 3 aprilie 1953.