6 ani de închisoare pentru agresorul sexual de la Roznov

6 ani de închisoare pentru agresorul sexual de la RoznovUn individ în vârstă de 44 de ani, din Piatra-Neamț, a fost ridicat de polițiști, în ziua de 27 mai, și dus la Penitenciarul Bacău, în baza unui mandat de închisoare de 6 ani. El a fost condamnat pentru 7 acte de agresiune sexuală comise împotriva unor fetițe cu vârste între 9 și 14 ani. Individul își petrecea vremea în preajma unei școli din Roznov și ademenea fetițele cu dulciuri, într-o clădire părăsită, unde le propunea să se joace de-a ascunsa. De fapt folosea acest pretext pentru a le atinge pe fetițe, a le pipăi și a le strânge în brațe.

În ziua de 27 mai, Curtea de Apel Bacău a propunțat sentința definitivă: ”Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ împotriva sentinţei penale nr. 789/17.09.2019 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 5869/279/2018, cu privire la greşita soluţie de achitare faţă de inculpatul Olindraru Daniel Haret pentru un act material din componenţa infracţiunii continuate de agresiune sexuală. Desfiinţează sentinţa apelată sub aspectul arătat, reţine cauza spre rejudecare şi pe fond: Înlătură soluţia de achitare, dată în temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 litera b) teza I Cod procedură penală, faţă de inculpatul Olindraru Daniel Haret în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. 1 şi alin. 3 litera c) Cod penal (un act material din ianuarie 2018, persoană vătămată V.L.E.). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului rămân în sarcina statului. II.) În baza art. 421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul inculpat OLINDRARU DANIEL HARET împotriva sentinţei penale nr. 789/17.09.2019 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 5869/279/2018. În baza art. 422 Cod procedură penală deduce în continuare arestul la domiciliu de la data de 17.09.2019 la zi. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă apelantul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat”.

C.M.

 

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...