În ziua de 19 decembrie, polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Borlești au confiscat 59 de brăduți din curtea unui bărbat din Cândești, care-i oferea spre vânzare, fără să fi deținut documente legale care să ateste provenienţa acestora.
”Pomii de Crăciun au fost indisponibilizați și predați specialiștilor silvici din cadrul Direcţiei Silvice Tazlău”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Pentru încălcarea dispozițiilor în domeniul silvic, bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2020”.
Ca în fiecare an, în această perioadă, polițiștii desfășoară acțiuni în tot județul, pe linia respectării legislației silvice. Aviz amatorilor de afaceri de sezon…
C.M.