Polițiști din mai multe județe și din mai multe structuri fac prăpăd în trafic și, în câteva ore, au prins în abatere aproape 400 de șoferi. Totul a avut loc pe 24 noiembrie, în intervalele orare 09:00-13:00 și 18:00-22:00. Atunci, în tot județul, au fost cam pe mai toate arterele peste 50 de oameni ai legii de la Serviciul Rutier Neamț, Brigada Rutieră București, Brigada Autostrăzi și colegi din 8 Servicii Rutiere Județene.

“376 de conducători auto au fost depistaţi comiţând diferite abateri, care generează un risc de producere al evenimentelor rutiere. Au fost constatate 130 de cazuri de depăşire a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv, 44 de abateri ale pietonilor, 23 abateri ale bicicliștilor, 10 conducători auto conducând sub influența băuturilor alcoolice, 4 depăşiri neregulamentare şi 165 de alte cazuri de indisciplină rutieră“, anunță Poliția Neamț.

etilotest videoradarAu fost reținute 43 de permise de conducere și au fost retrase 24 de certificate de înmatriculare. Polițiștii au constatat 8 infracțiuni, 3 privind consumul de alcool cu valori cuprinse între 0,45 și 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat și 5 infracțiuni ce privesc conducerea sub influența substanțelor psihoactive, respectiv benzodeazepină în trei dintre cazuri, cannabis și THC-5.

Din păcate, unele dintre aceste infracțiuni au fost constatate cumulat cu alte contravenții, fapt care sporește riscul rutier și expune ceilalți participanți la trafic la o posibilitate crescută de implicare într-un eveniment rutier. (G.S.)

Articolul precedentMinivacanță de 5 zile săptămâna viitoare
Articolul următor3.000 de cazuri de violență în familie la Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.