550.000 lei de la CJ Neamţ pentru Spitalul Bicaz

550.000 lei de la CJ Neamţ pentru Spitalul BicazSpitalul Bicaz va fi reabilitat cu contribuția financiară a Consiliului Județean (CJ) Neamț. Acest lucru s-a decis în ședința extraordinară ce s-a desfășurat miercuri, 8 mai. Prin asocierea Consiliului Local Bicaz cu CJ Neamț, la spitalul din Bicaz vor ajunge 550.000 de lei, bani necesari pentru finalizarea mai multor lucrări de investiții. Potrivit expunerii de motive aferentă hotărârii, este vorba despre lucrări de reabilitare a instalației de fluide medicale, a căror costuri se ridică la 809.560 lei, despre branșamentul la apă (rezervor pentru apă potabilă și PSI) – stație de pompare în incinta spitalului, toate acestea însumând 477.330, 03 lei dar și despre dotarea unității sanitare cu un lift pentru transport instrumentarului la și de la sterilizare, lift a cărui costuri se ridică la suma de 39.000 de lei. Pentru toate aceste investiții de interes județean, prin hotărâri ale Consiliului Local Bicaz au fost aprobate nota conceptuală și tema de proiectare. Spitalul din Bicaz a fost redeschis în anul 2014, după ce o lungă perioadă de timp nu a funcționat datorită unor hotărâri ale guvernării PDL. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...