arestat 05Vasile Ciprian Porcescu, un bărbat de 43 de ani, din Moldoveni, a fost condamnat la 3 ani și jumătate de ânchisoare și la plata unor daune de 2200 de euro către un vecin pe care l-a tăiat cu drujba, în ziua de 25 ianuarie a acestui an. Conflictul dintre cei doi a plecat de la niște copaci, de pe hotarul dintre terenurile lor, unul vrând sa-i taie, iar celălalt nedându-i voie. De la ceartă s-a ajuns la agresiune, iar Porcescu a fost la un pas de a-și omorî vecinul.

Instanța a decis astăzi, 26 august, să confiște bunurile folosite la comiterea agresiunii: ”Dispune confiscarea, în folosul statului, a bunului aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ, respectiv a unui motoferăstrău marca „STIHL” prevăzut cu protecţie pentru lanţ, cu lungime totală de 80 cm, lama acestuia fiind în lungime de 40 cm (colet nr. 2). În temeiul art. 162 alin. 3 Cod procedură penală dispune păstrarea până la soluţionarea definitivă a cauzei, ulterior urmând a fi restituite numitului Porcescu Grigore, a bunurilor aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ, ridicate de la acesta, respectiv un hârleţ în lungime de 134 cm, având lamă metalică de culoare argintie, de 30 cm (colet nr. 1) şi un topor cu mâner din lemn, în lungime totală de 90 cm, având lama în formă uşor curbată cu lungimea de 11 cm (colet nr. 7). În temeiul art.162 alin. 3 Cod procedură penală dispune păstrarea până la soluţionarea definitivă a cauzei, ulterior urmând a fi restituite inculpatului Porcescu Ciprian Vasile, a bunurilor aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ, respectiv hanorac cu glugă de culoare gri, cu fermoar (colet nr. 3), pereche de pantaloni tip „blugi” (colet nr. 4), pulover de culoare albastră, cu o dungă orizontală (colet nr. 5) şi o pereche de bocanci de culoare neagră marca „SIRIN SAFETY”, din material textil şi piele (colet nr. 6). În temeiul art. 7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii”.

Cel mai probabil, Vasile Ciprian Porcescu va ataca sentința, mai ales că el a considerat o nedreptate și faptul că a fost arestat preventiv, susținând că doar s-a apărat. Curtea de Apel Bacău este instanța care va pronunța hotărârea definitivă.

C.M.

Articolul precedentOctavian Golodin, pieton prin sentință definitivă, riscă să fie dat afară de la Fisc
Articolul următorVrei sa slabesti? Imbunatateste rezistenta la efort pe bicicleta fitness! Iata de ce!