Silviu Gheorghiță Gicovanu (22 de ani) din Bodești, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare și obligat să plătească daune de 7.000 de lei, pentru că a fost la un pas să-și omoare un fost coleg de serviciu. Agresiunea s-a petrecut în ziua de 18 octombrie anul trecut, când Gicovanu s-a întâlnit cu viitoarea lui victimă (Ciprian Ștefan Maxim, în vârstă de 23 de ani), au stat de vorbă ca două cunoștințe vechi, iar Gicovanu s-a autoinvitat acasă la Maxim. Motivând ba că este oprită apa în bloc, ba că trebuie să plece la serviciu, Maxim a reușit să scape de musafirul insistent și s-a dus acasă (într-o garsonieră dintr-un bloc de pe strada Gavril Galinescu), s-a schimbat și, când să plece la muncă, s-a pomenit cu un cuțit în gât.

cutit singe 02O vecină a sunat la 112 și tânărul a fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijirile necesare. Deși n-a avut nevoie decât de o săptămână de spitalizare, medicul legist care l-a examinat a stabilit că viața i-a fost pusă în pericol. Agresorul a fost arestat și trimis în judecată, iar în fața instanței și-a recunoscut fapta, motiv pentru care a primit o pedeapsă redusă. Decizia Tribunalului Neamț nu este, însă, definitivă și poate fi atacată de toate părțile din proces, situație în care Curtea de Apel Bacău va pronunța hotărârea definitivă. (C.M.)

Articolul precedentJuniorii CSM Ceahlăul Piatra Neamț U13, campioni judeţeni
Articolul următorA început simularea extraordinară pentru elevii de a VIII-a și a XII-a
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.