Până astăzi, 5 februarie, în județul Neamț au fost confirmate 40.500 de cazuri de infectare cu SARS Cov 2, de la începutul pandemiei.

În ultima săptămână, 29 ianuarie – 5 februarie, au fost 2.441 de noi infectări, din care 290 sunt copii, potrivit DSP Neamț. Incidenţa cazurilor de infecţie a urcat astăzi la 10,65 cazuri la 1.000 de locuitori. În mai mult de jumătate din localitățile nemțene rata de infectare este mai mare de 6 la mie.

Numărul nemțenilor care au murit, infectați cu noul coronavirus, de la  începutul pandemiei, până în prezent a ajuns la 1.477, ultimele 15 decese fiind raportate în săptămâna care se încheie. Două dintre acestea au fost la persoane vaccinate.

În ultimele 7 zile au fost efectuate 10.125 de teste, din care 67% teste rapide antigenice, iar procentul de pozitivare este de 27%.

*Două focare într-un spital din Neamț

roman spital 2016 01În aceeași perioadă, a fost depistat un focar într-un centru rezidențial, unde 4 persoane sunt infectate și două focare într-un spital din Neamț, unde 17 persoane sunt infectate.

În cadrul anchetelor epidemiologice sunt identificate, în vederea carantinării și a limitării transmiterii virusului în comunitate, toate persoanelor care au fost în contact apropiat cu un caz nou descoperit. Ca atare, până astăzi, Direcția de Sănătate Publică Neamț a eliberat 29.686 decizii de carantinare și 30.204 decizii de izolare.

În prezent, 298 de bolnavi, din care 4 copii, sunt internați în spitalele din județ. 66% dintre pacienții internați au forme medii și severe de boală. În secțiile ATI ale Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și ale Spitalului Municipal de Urgență Roman sunt internate 13 persoane.

Analiza DSP Neamț arată că 60% dintre persoanele infectate și 76% din cazurile de COVID-19 spitalizate sunt la persoane nevaccinate. De asemenea, 82% dintre nemțenii care au decedat erau nevaccinați.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate 270.874 doze de vaccin, din care 88.663 doza a 2-a. Din data de 28 septembrie anul trecut, 31.006 persoane au fost vaccinate cu doza a 3-a. Au fost raportate 60 de reacții adverse locale și generale. Au fost raportate 2 reacții adverse la administrarea dozei a 3-a de vaccin.

27 de copii cu vârsta între 5 și 11 ani au fost vaccinați cu vaccinul pediatric și nu au fost raportate reacții adverse.

În 93 de cabinete ale medicilor de familie au fost vaccinate până în acest moment 19.608 de persoane cu vaccinul Johnson& Johnson și 724 persoane cu vaccinul Pfizer. 12.207 de persoane au fost vaccinate, cu schemă completă, în mediul rural, în 56 de cabinete de medicina de familie.

Conform Registrului Electronic de Vaccinări, 152.372 de persoane cu domiciliul în județul Neamț, din care 71.227 cu domiciliul în mediul rural, sunt vaccinate anti-COVID cu schemă completă în centrele de vaccinare din județ și din țară.

Echipele mobile de vaccinare au vaccinat săptămâna aceasta 60 de persoane din Botesti, Gheraiesti și Podoleni și persoane nedeplasabile din Piatra Neamț și Roman. Săptămâna viitoare sunt programate acțiuni de vaccinare în Văleni și Tazlău.

Angela Croitoru

Articolul precedentFOTO – Cumplit! Doi frați s-au dat pe gheață și au căzut în râul Bistrița
Articolul următorProfesorii dau ultimatum Guvernului!