252 de firme și-au suspendat activitatea în ianuarie în regiunea Nord Est

252 de firme și-au suspendat activitatea în ianuarie în regiunea Nord EstSe anunță un nou an dificil pentru mediul de afaceri, mai ales pentru firmele mici și mijlocii. Dacă mai era nevoie de o confirmare în acest sens, ea a venit după un raport publicat de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Datele arată că în luna ianuarie, la nivel național 1668 de firme și-au încetat activitatea, în creștere cu 30% față de aceeași perioadă a anului precedent. În cele șase județe din Regiunea Nord Est 252 de firme și-au încetat activitatea (însemnând puțin peste 15% din total):

  • Bacău – 44 de firme;
  • Botoșani – 25 de firme;
  • Iași – 56 de firme;
  • Neamț – 55 de firme;
  • Suceava – 37 de firme;
  • Vaslui – 35 de firme.

La nivel național, pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 434 (+10,71%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 179 suspendări (+47,93%) şi informaţii şi comunicaţii – 143 suspendări (+123,44%).

Situația completă, prezentată de ONRC, o puteți vedea mai jos.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...