votarePrefectura Neamț a informat că organizarea alegerilor din județ se desfășoară conform graficului, astfel încât cei 470.816 de alegători să-şi poată exercita dreptul de vot, „în condiţii de legalitate şi normalitate”.

Conform informațiilor emise de Prefectură, în Neamț, vor fi 35 de consilieri județeni și 1.115 de consilieri locali. Sunt 486 de secții de votare în întregul județ și au fost întocmite deja „Lista cu propuneri persoane operatori calculator” și „Lista cu solicitări privind înscrierea în Corpul experţilor electorali”, liste care au fost transmise Biroului județean Neamț al Autorității Electorale Permanente.

Pentru buletinele de vot de la alegerile din 5 iunie, din Neamț, este nevoie de 22 de tone de hârtie, după cum a informat prefectul județului.

„Instituţia prefectului ia toate măsurile organizatorice necesare pentru ca alegerile să se desfăşoare în condiţii de legalitate, fără probleme. Pentru prevenirea votului ilegal, pentru prima dată în cadrul unui proces electoral, prezenţa la vot, din data de 5 iunie, va fi monitorizată printr-un sistem informatic. În ceea ce priveşte calendarul de organizare a alegerilor, este respectat etapă cu etapă. Urmează demararea acţiunii de tipărire a buletinelor de vot, ridicarea a 22 de tone de hârtie necesare pentru tipărirea buletinelor şi, mai apoi, după stabilirea necesarului de cadre pentru asigurarea pazei, va avea loc o  instruire a celor implicaţi în asigurarea pazei şi ordinii publice, atât în perioada premergătoare cât şi în timpul desfăşurării alegerilor”, a declarat prefectul judeţului Neamţ, Niculina Dobrilă. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentDIICOT: Traficanţi de droguri de risc trimişi în judecată
Articolul următorObiectivul independentului Andrei Ignat: Primăria Piatra Neamț și trei posturi de consilier local
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Mai oameni buni sunteti turmentati toti? La recesamantul din 2012 jud. Neamt avea 456mii deloc.ASTA-I NUMARATOAREA LUI DRAGNEA ?

Comentariile sunt închise.