Noul președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Neamț, Radu Eugen Firăstrău, spune că anul ce va veni se anunță extrem de promițător din punct de vedere al fondurilor ce vor exista la nivelul instituției pe care o conduce, fonduri care urmează să ajungă în sistemul medical nemțean. Asta nu datorită suplimentării bugetului ce urmează să fie alocat de către Casa Națională, ci din simplul motiv că datoriile au fost aduse la zero. „Anul pe care ne pregătim să-l încheiem a adus niște cheltuieli foarte mari, pentru plata unor arierate. Nemaiexistând aceste datorii, banii vor ajunge direct în sistemul medical. Asta înseamnă suplimentare de fonduri pentru sistemul de medicină primară, mai mulți bani pentru spitale și pentru medicamente, fie că vorbim de cele gratuite și compensate, fie de cele care fac obiectul programelor naționale de sănătate”, a spus Radu Firăstrău. Previziunile pentru anul viitor arată că va exista o creștere spectaculoasă a fondurilor destinate laboratoarele de analiză medicale, iar acest lucru va aduce beneficii pacienților, pentru că se va prelungi perioada în care oamenii pot beneficia de analize gratuite. „Până acum, nemțenii aveau dreptul la analize gratuite doar în primele zile ale fiecărei luni. Din 2014, ea se va extinde, încercându-se chiar să se ajungă la prelungirea ei pe parcursul întregii luni”, a mai spus Radu Firăstrău. Cât privește medicina în ambulatoriu, președintele CAS Neamț a dat asigurări că va urmări îmbunătățirea metodelor de control în rândul medicilor de familie din județ. „Despre rezultat vom discuta ceva mai târziu, acum trebuie să purtăm discuții pentru a găsi soluțiile care se impun”, a încheiat șeful CAS Neamț. (A.S.)

2014 – Zile albe pentru sistemul medical nemțean
Autor:
Ultima ora
Stiri fierbinti
Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit
O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...
ACTUALITATE
Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit
Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...
Stiri fierbinti
FOTO. Accident devastator la Oltenești, județul Vaslui – o femeie și-a pierdut viața, o alta are o mână amputată
O femeia și-a pierdut viața, o alta a fost transportată cu elicopterul SMURD...
INFRACȚIONAL
Bacău. Percheziții pentru identificarea unor tâlhari – trei bărbați au fost arestați
Trei bărbați cu vârste de 22, 23, respectiv 30 de ani, au fost...
ACTUALITATE
98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan
Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...
INFRACȚIONAL
Femeie din Roman pusă sub acuzare pentru cinci infracțiuni – polițiștii au reținut-o pentru 24 de ore
O femeie de 38 de ani, din Roman, a fost reținută pentru 24...
INFRACȚIONAL
Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital
O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...
ACTUALITATE
Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman
Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...
RELIGIE
FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva
Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...
ACTUALITATE
Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte
Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...


