În data de 2 iunie în România se sărbătorește Ziua Națională pentru Adopție. Proiectul de lege în acest, care a fost inițiat în 2013, a intrat în vigoare un an mai târziu.
„Astăzi celebrăm familia născută din iubire. Este o zi dedicată copiilor care își caută un cămin și celor care au avut generozitatea de a le oferi unul. Este ziua în care spunem „mulțumesc” familiilor adoptatoare și recunoaștem puterea dragostei care unește, dincolo de legătura de sânge.
La finalul anului 2024, în România erau înregistrați 7.744 de copii adoptabili și 2.774 de familii sau persoane atestate pentru adopția națională.
În același an, 1.200 de adopții au fost finalizate. În spatele acestor cifre sunt destine, zâmbete, povești de viață care merită cunoscute și celebrate”, precizează Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).
În județul Neamț, anul trecut, 25 de copii au fost adoptați, mai puțin de jumătate din cei 58 declarați adoptabili, semn că sistemul este perfectibil. “Până în prezent, în acest an, alți 14 copii au ajuns deja în familii care le oferă siguranță, afecțiune și sprijin”, precizează președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa.
La 30 de km de frate, fără să se cunoască!
„Am știut încă de mic copil că am un frate care a fost adoptat în străinătate! Mi-am făcut o promisiune încă de când eram mică: să-l găsesc, indiferent de obstacolele ce-mi vor apărea în viață.
Anii treceau și nimic nu-mi ieșea în cale, nu reușeam să găsesc nicio informație despre el, dar știam că speranța oricum moare ultima. L-am căutat mereu pe diferite site-uri, dar mereu căutam în locuri mult prea îndepărtate decât trebuia, mereu în alte țări… Din spusele mamei, și din informațiile pe care le primise ea, fratele fusese adoptat de o familie din Olanda”, este una dintre “Poveștile de suflet” de pe site-ul oficial al ANPDCA .
Cei din Autoritate mi-au comunicat că fratele a fost găsit și că este în România. Singurul lucru ce trebuia făcut era ca el să se prezinte la biroul lor, să confirme identitatea și după asta mă va putea suna.
În acel moment nu am știut cum să reacționez. Am căzut în genunchi, lacrimile au izbucnit și mulțumeam continuu. Mulțumeam pentru ajutorul oferit. Nu-mi venea să cred! Momentul devenise real. Toți anii de căutare luaseră sfârșit.
Certitudinea că trăia, că îi voi auzi vocea, era reală.
Aceasta instituție, acești oameni au făcut imposibilul, posibil. M-au ajutat să-mi găsesc fratele pe care nu-l văzusem nicodată. Un frate despre care doar auzisem că există.
Faptul că l-au găsit în România a fost un moment de șoc pentru mine. Am trăit la 30 de km unu față de altul, fără să știm acest lucru.
Momentan, comunic online cu fratele meu aproape în fiecare zi. Suntem departe unul de altul, dar cu prima ocazie când va fi posibil, îl voi vizita și știu că voi fi la fel de fericită așa cum am fost și în ziua când am aflat că ne vom auzi la telefon”.
Angela Croitoru
