Înscrieri la probele scrise de BAC. Unsprezece centre de examen în Neamț

Înscrierile pentru probele orale și de competențe ale Bacalaureatului 2025 au începutAstăzi, 2 iunie, au început înscrierile la probele scrise ale examenului de Bacalaureat, care se vor încheia vineri, 6 iunie. Prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română va avea loc marți, 10 iunie (luni, 9 iunie, este zi liberă de Rusalii), iar următoarele, obligatorie a profilului și cea la alegere din arria curriculară, sunt programate miercuri, 11 iunie și joi, 12 iunie.

În data de 20 iunie se vor afişa rezultatele la probele scrise (până la ora 12,00). Cei care vor dori să depună contestaţii pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14,00 – 18,00, dar şi în zilele de 23 şi 24 iunie.

În județul Neamț sunt așteptați la examen 3.181 de absolvenți, cifră aproape similară cu cea de anul trecut când au fost 3.176. Comisia județeană de organizare a Bacalaureatului a împărțit unitățile de învățământ liceal pe zone, realizând 11 centre de examen: cinci în Piatra Neamț, trei la Roman, două la Târgu-Neamț și unul la Bicaz.


Oficial, elevii din clasele liceale terminale, a XII-a zi și a XIII-a seral, încheie anul școlar pe 6 iunie. În practică, multe dintre colegii și licee au avut deja joia sau vinerea trecută festivitățile de final de an.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.