19 ani de pușcărie pentru un tânăr din Cordun care răpea fete și le viola

politie-mascati-02Polițiștii din Roman l-au ridicat, în seara de 3 octombrie, la ora 21:00, pe Ionuț Petru Bodros (22 de ani), din Cordun, care a fost condamnat, de Tribunalul Iași, la 19 ani și două luni de închisoare. Individul a fost escortat la Penitenciarul Bacău.

Bodros a fost anchetat de procurorii DIICOT și apoi judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi viol.

”În fapt, acesta împreună cu ceilalţi coinculpaţi din cauză, a constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în mod coordonat, în scopul identificării, racolării, transportării şi determinării prin acte de violenţe sau inducere în eroare a unor victime minore, provenind din familii extrem de sărace, să întreţină raporturi sexuale cu ei şi cu diferiţi clienţi, în beneficiul inculpaţilor”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Bodros a fost trimis în judecată, în anul 2014, împreună cu alți 4 tineri. Toți au primit pedepse care totalizează 97 de ani de închisoare cu executare.

„Față de inculpați există suspiciunea rezonabilă că recrutau prin violență tinere minore de pe raza județelor Iași și Neamț”, se arată în comunicatul DIICOT Iași de la acea vreme.

”Tinerele răpite erau transportate pe raza municipiului Roman unde erau violate și exploatate sexual, membrii grupării obligându-le să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți clienți racolați tot de către membrii grupului. La data de 28 octombrie 2014, procurorii DIICOT Iași împreună cu polițiștii din cadrul BCCO Iași au efectuat 6 percheziții pe raza județului Neamț, la locuințele unor persoane suspectate de implicare în activitatea infracțională”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

Se schimbă modul de repartizare a dosarelor la instanțele de judecată – ce este nou de la 15 septembrie

Jumătatea lunii septembrie aduce modificări și noutăți în ce...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Vaslui. Două persoane au murit într-un accident produs între un autoturism și un autotren

În dimineața zilei de astăzi, s-a produs un accident...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...