În timp ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț are în lucru un dosar penal în care sunt implicate firme serioase din județ și oameni cu pretenții, la Văleni II a avut o acțiune de prindere și de tragere la răspundere a celor care fură energie electrică. Și fură prin metode tradiționale – instalații clandestine pentru racordare directă la rețea sau pentru ocolirea contoarelor, că țiganii din zonă nu au acces la specialiștii de la Delgaz Grid care știu să construiască dispozitive acționate cu telecomanda.
”Cu ocazia verificării legalității racordării la sistemul de distribuție a energiei electrice și alimentării cu energie electrică, polițiștii au depistat 17 persoane care s-ar fi racordat, prin folosirea unor instalații artizanale, la rețeaua electrică S.C. Delgaz Grid S.R.L., sustrăgând astfel, energie electrică pentru alimentarea locuințelor”, se arară într-un comunicat al Poliției Neamț. ”Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii au constatat 17 infracțiuni. În activități au fost angrenați luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi și polițiști locali. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt de energie electrică și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”.
Evident, furtul de energie electrică trebuie pedepsit conform legii. Va fi interesant de văzut cât de repede se vor mișca lucrurile în cazul celor 17 țigani (condamnabili fără discuție) comparativ cu dosarul în care sunt nume grele. Nu de alta, dar prejudiciul de la Văleni II aproape nu contează comparativ cu ceea ce se prefigurează în dosarul cu ”ștaif”, în care sunt implicate firme mari consumatoare de curent.
C.M.