Arestul Poliţiei Neamţ s-a animat în ziua de 30 decembrie, când 15 persoane au primit ordonanţe de reţinere. Este vorba despre 12 tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, toţi din Săbăoani, şi 3 bărbaţi din Roman.
“La data de 30.12.2018, în jurul orelor 04.00, în faţa unui local din Săbăoani, a izbucnit un conflict între două grupuri de tineri, care a degenerat într-o încăierare, aceştia aplicându-şi reciproc lovituri cu pumnii şi picioarele. Totodată, prin aceste manifestări, cei 12 tineri au tulburat ordinea şi liniştea publică în centrul localităţii Săbăoani”, a declarat agentul şef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al Poliţiei Neamţ. Dacă tinerii în cauză sunt cercetaţi în stare de libertate, ei părăsind arestul după cele 24 de ore de reţinere, bărbaţii din Roman au primit mandate de arestare. Ei sunt în vârstă de 22, 42, respectiv 50 de ani, şi aunt acuzaţi că au spart geamurile unui autoturism şi au furat bunuri din interior.
“Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman în dosarul de urmărire penală nr. 4469/P/2018 şi, în consecinţă: În temeiul art. 223 alin. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură penală (NCPP) şi art. 225 NCPP dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31 decembrie 2018 şi până la data de 29 ianuarie 2019, a inculpaţilor: – Sănătescu Sebastian, aflat în stare de reţinere, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat , în dauna persoanei vătămate Rusu Cristian-Sergiu, – Sănătescu Iulian, aflat în stare de reţinere, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat, în dauna persoanei vătămate Rusu Cristian-Sergiu, – Guţă Cetizen, aflat în stare de reţinere, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat, în dauna persoanei vătămate Rusu Cristian-Sergiu. În condiţiile art. 229 NCPP încunoştinţează Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei mun. Roman în vederea luării măsurilor de ocrotire a majorului Lefter Marian, aflat în îngrijirea inculpatului Sănătescu Sebastian”, a decis Judecătoria Roman.
C.M.