Un lucrător din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț are de primit bani de la un pietrean care l-a lovit în timp ce era în timpul serviciului. Fapta a avut loc pe 29 aprilie 2019, după lăsarea întunericului, în Piatra Neamț. Un apel prin numărul unic de urgență 112 a anunțat în dispeceratul Poliției Neamț că un bărbat face scandal pe o stradă din oraș.
O patrulă de la Ordine Publică s-a deplasat în zona indicată unde, pe carosabil, a găsit un pietrean de 40 de ani care urla. Cei doi oameni ai legii și-au declinat identitatea și au încercat să dialogheze cu el. Bărbatul era într-o avansată stare de ebrietate și nu a reacționat. Totuși, când unul dintre agenți l-a prins de braț pentru a-l îndepărta de pe stradă, a reacționat brusc și l-a lovit pe polițist, o singură dată, în zona feței.
Agentul a apucat să se ferească, nu suficient, și chiar dacă nu a resimțit lovitura din plin, a doua zi locul s-a învinețit. La audieri, bărbatul a recunoscut fapta, a susținut că era băut și nu a intenționat să-l lovească pe agent. Nu și-a dat seama că era polițist și a reacționat instinctiv în momentul în care a simțit că a fost prins de braț.
El a fost găsit vinovat de ultraj și a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Piatra Neamț la o amendă penală de 7.500 de lei și trebuie să-i plătească polițistului daune morale de 3.000 de lei. La toate acestea se mai adaugă cheltuieli judiciare de 1.500 de lei. Decizia instanței de fond nu este definitivă.
(G.S)