Primarul municipiului Piatra Neamţ a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte parteneriatul instituţiei pe care o conduce cu FC Ceahlăul.
Dragoş Chitic a avertizat că municipalitatea monitorizează înţelegerea şi că ar putea rezilia contractul de asociere cu echipa de fotbal, întrucât FC Ceahlăul nu îşi respectă angajamentele. Contractul durează până în 2023 şi prevede ca echipa să folosească gratuit stadionul municipal.
„Parteneriatul înseamnă că fiecare vine cu ceva, ori în cazul asocierii dintre Primăria Piatra Neamţ şi FC Ceahlăul SA, numai municipalitatea a pus bani, a pus la dispoziţie stadionul municipal la standarde europene. Cu bani nu mai putem finanţa echipa, întrucât legea nu ne mai permite, dar nu se poate ca echipa să se bazeze numai pe sprijinul nostru. Noi monitorizăm atent acest contract în care FC Ceahlăul s-a angajat că face performanţă. Dacă nu, putem rezilia contractul, iar stadionul să fie scos la licitaţie pentru închiriere, însă eu tot mai sper că se va găsi un investitor capabil să facă performanţă cu această echipă”, a declarat Chitic.
Primarul a mai precizat că Centrul de Copii şi juniori poate primi în continuare sprijin financiar dacă Asociaţia Ceahlăul 05 nu are datorii la bugetul local. (Mihai STOIAN)
Subiectul discutat pe larg, AICI.