26 de ani de la Revoluție – Sărbătoare pentru oficialități GALERIE FOTO

În Piața Tricolorului din Piatra-Neamț, marți, 22 decembrie, oficialități locale și județene, reprezentanți ai asociațiilor revoluționarilor și prea puțini locuitori ai municipiului i-au comemorat pe eroii Revoluției din Decembrie ’89. În afara oficialităților și a celor puțini numiți revoluționari ai orașului de sub poalele Pietricicăi, pietrenii nu au simțit nevoia ori nu au avut timp pentru această manifestare. În orice caz, momentul ceremonial a arătat ca unul strict organizat pentru oficialități. Acesta a început cu o slujbă de pomenire în cinstea celor care au trecut la cele veșnice la Revoluție, iar apoi a continuat cu partea de discursuri. Astfel, am putea spune că cei 26 de ani care s-au scurs de la un fapt istoric de mare importanță pentru români pare să fie privit de pietreni cu lehamite pentru modul în care, în tot acest timp, „cârmacii” țării au tradus cuvântul LIBERTATE.

Redăm o parte din discursul prefectului de Neamț, Vlad Ioan Angheluță: „Suntem aici, împreună, pentru a aduce un omagiu celor care, în Decembrie ’89, au luptat pentru libertate și dreptate. Revoluția română reprezintă acel moment de cotitură istorică, care a întors România într-o altă direcție pe calea construcției democratice a țării. Aș dori să propun celor care suntem astăzi, aici, lângă monumentul pe care sunt înscrise numele nemțenilor care au pierit în acele zile, să avem un gând de recunoștință și pentru cei care s-au revoltat în piața Brașovului, în 1987, pentru eroii din Timișoara care au strigat primii în stradă cuvântul libertate, cât și pentru cei din București și din toată țara. Vreau să mulțumesc celor mulți necunoscuți care nu au numele scris pe o listă sau pe o placă, dar care au contribuit și s-au implicat în toți acești ani.” Ceremonia s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori, în memoria eroilor Revoluției. (Marian TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...